Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 22-02-2013
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Ponta, despre gestul lui Kelemen cu steagul secuiesc: Nu este jignitor. Sunt convins că aţi sesizat umorul
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://jurnalul.ro/stiri/politica/ponta-despre-gestul-lui-kelemen-cu-steagul-secuiesc-nu-este-jignitor-sunt-convins-ca-ati-sesizat-umorul-637452.html#


Premierul Victor Ponta nu consideră că înmânarea steagului secuiesc de către preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, liderului liberalilor, Crin Antonescu, reprezintă un gest extrem sau jignitor.
"Eu sunt convins că dvs aţi sesizat şi umorul prin faptul că aceleaşi culori sunt şi ale PNL. Mai mult decât atât, vă îndemn pe toţi să vedeţi că acel steag a fost folosit în 1600 atunci când secuii s-au aliat cu Mihai Viteazul împotriva maghiarilor. Aşa încât haideţi să fim mai puţin puşi pe luptă", a afirmat Ponta. 
Întrebat dacă vede acest gest ca unul jignitor sau extrem, premierul a spus că "nici vorbă de aşa ceva". "Nu, nici vorbă de aşa ceva. Îl cunosc foarte bine pe dl Kelemen. Aţi văzut şi dvs şi răspunsul dlui Antonescu a fost în aceeaşi notă. Nu trebuie să cădem, în România, în capcanele pe care ni le întind politicieni de la Budapesta şi cred că astăzi ne-am comportat - şi dl Kelemen, şi dl Antonescu, şi noi - aşa cum este normal. Trăim în România cu toţii, vrem bine României şi nu trebuie să ne lăsăm provocaţi de cei care au probleme politice la Budapesta", a afirmat preşedintele PSD.    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.